Accedi oppure Registrati
Prima pagina Notizie Articoli Foto Dizionario dialettale Abystron teche Sostienici

dove

Direttore: Pio Giovanni Sangiovanni Credits | Privacy
 
21:12
Giovedì
25/04/2024
Traduci English Français Español Deutsch Portuguese
Sei in /Associazione/2004/Orsomarso racconta

La trebbia a Scorpari

Il brano che proponiamo è stato già pubblicato nel nono numero del Bollettino Abystron; lo vogliamo riproporre perchè rappresenta una vera e propria cronaca vissuta negli anni cinquanta da un testimone diretto, Gino Donato,orsomarsese che vive ormai da molti anni a Fenegrò in Lombardia il quale, dopo un così lungo periodo ha deciso di trasferirlo dallo scrigno dei ricordi, dov’era ben conservato e metterlo a disposizione di tutti noi. È un grande gesto di affetto nei confronti di Abystron ma anche rispetto a tutti gli orsomarsesi a nome dei quali noi vogliamo esprimergli tutta la nostra gratitudine, augurandoci che altri ancora seguano questo esempio e inizino a ricordare e a raccontare.
- Tutte le generazioni passate, presenti e future, lasciano un segno del loro passaggio, che poi nei tempi si racconta. La mia generazione ebbe il privilegio di portare la prima trebbia a Scrorpari. ‘Na sira ru misi ri giugnu ru 1956 ji, cu tant’autri quatrari jucavumu a chiazza alli priggiuniri. Allu muriddu ra chisa ierini siruti gendi anziani, ivicchiariddi chi parlavini ru cchiù e du minu, ru jurnu passatu e ri quiddu c’avidda vinì. Verz’i novi e menza ri quidda sira arrivairi na machina e scisa na pirzuna sula vistuta bbona. Si viria subbitu ca jera nu signuru c’avijr’i soliti. Quistu salutaja cu rispettu cu nu “Buonasera!” e pu si prisintajri: «Sono il signor Spinelli di Belvedere, vorrei trovare degli operai per portare la trebbia a Scorpari» - A trebbia a Scorpira ? - rispusimi tutti ‘nzemmira - e comi ccia purtamu, ‘mbrazza ? - «Non lo so», rispurir’u dutturu. «So solo che il grano è quasi maturo e non so come trebbiarlo». Ognunu ri ‘st’anziani rissir’a suja comi migghiu si putija fa. Ma ‘na suluziuna nun zi truvava, picchì a trebbia jera pisanda, a pu a lundananza e a via ra fa jera tutti saliti, vadduni, trajeri e macchi. Ji chi jucava ‘nzemmira ch’i cumbagni, cu n’ucchiu e ‘na ricchia jucava, cu l’autra ricchia ascutava quiddu chi ricijni. M’abbucinai a ‘stu signuru e ni rissi: “Vui aza purtà a trebbia a Scorpira? E nui ccià purtamu, basta ca ci su i soldi, qua si fa tuttu!” Jiu tannu aviabsiricianni, com’a mmija ci n’erini tandi; quatrari e ggendi granni, avijni tutti fama ri soldi. I timpi t’annu jerini angora duri. Spinella cu na risicedda rissa: «Soldi ce ne sono, tutti quelli che partecipano avranno doppia giornata e un premio finale. Raccogli quanta più gente puoi e trova dei muli; domani mattina appena giorno sarò qui in piazza con la trebbia». Pu salutaja e si ni jiva. Beh, rissi ji, e nendi ni lassisi ? - Tiraja dafora u portafogliu e ni lassaja milli e cincucindu liri r’andicipu. Fin’a qua jera stata na chiacchirijata, ma pu vinivir’u bbellu! - Chiamaj tutti quiddi chi cc’erini: Jiu, Donato Gino, Candia Domenico, Candia Nicola, Donato Angelo, Tufo Francesco, Sangiovanni Antonio, De Caprio Orazio e tanti autri. Cu pi ‘na manera, cu pi n’atra, tutt’u pajisu jera ‘mbignatu a ‘stu abbinimendu. Si, pi tutt’i pajisani putì purtà a trebbia a Scrpira jera ‘na conquista, autru c’a Pianura r’u Tex! Cu stu sforzu ru pajsu e ch’i soldi ri Spinella si putija fa nu tracciatu pi fa a via nova a Scorpira, strata tantu ricantata ‘nda l’anni arritu ra tutti i paisani. C’era nu tali Gangiulu Conzuli chi tutti i jurni accucchiava tria, quattru o cingu pirzuni, facìa quasi nu cumizziu: «Si stu pajsu avissiri a strata pi Scorpira e Murmannu e nu pondu pu jumu Grannu, stu pajsu putera ghjessi a culla ra Calabria». Avuti i soldi ra Spinella si pinzaiti a comi organizzà u fattu. Jimmu addu Catarina La Grotta, accattaimi panu, murtatella, tonnu e pasta. U vinu u piggiajmi ra Gaitanucciu Lajnu. Fuini ’mbignati tre fimmini pi cucinà, autri p’aiutà. Tra quisti c’erini Aronne Filomena, Candia Filomena, Candia Teresina, Nepita Anna Maria. Jerini ’mbignati ’nda ss’imbresa quasi cinquanda pirzuni e quattru muli. A matina abbinendi facennu jurnu jerimi tutt’a chiazza, chini r’endusiasmu, prondi p’ìaffrundà l’”incognita” ri quidda jurnata e quiddi abbinendi. Roppu nu pocu sindimmu nu rumuru ri cammiu chi ru schinariddu vinija verz’a chiazza.


900. Nonne

U cori ri tutti quandi cuminciajri a vatti forti comi si ognunu ri nuji aspittaviri a zita. A trebbia cu tanda fatiga e c’angunu rischiu fuja scaricata, tutti ni vattijni i mani. A cunquista nostra e u sognu ri tandi sumarsisi penzica grazzij a nuji s’abbirava. Pi primi fujni attaccati i muli e pu tutti quandi nuj a spingi . Abbella ca nung’era mangu nu pocu ri spazziu addu mind’i manu. Jerimi varamendi tandi ggendi , ma ci vulijni tutti. Avijmu numinatu gunu chi raviri u timbu ogni bota chi s’avidda firmà o s’avidda parti: Antonio Pappaterra, allu suja “Forza tutti ‘nzemmira!” u mostru cuminciajr’a caminà. Avijmu cumingiati a ni movi alli sija ru vindisija giugnu; jerini già i novi e avijmu arrivati ‘nnandi a putija raBionda. Roppu nu “Ooh!” n’amu firmatu, ni fuja sirivutu nu bicchiru ri vinu e nu paninu. (U panu tannu si facija ‘nda casa). Roppu pochi minutili si sindijri “forza, tutti ‘nzemmira!”, amu cumingiatu passu roppu passu a marcià; i fimmini ch’i quatrari s’affacciavini alli finestri, angunu ni vattija puru li manu. Quannu arrivajmi rarrit’a chisa ri susu, a quiddu pundu a strata jer’abbogghia stritta e ppi fa passà a trebbia ci vuza tutt’a bbona vulundà ri sumarsisi. Angunu s’addumanna: “picchì nun fuja fatta passà ra chiazzetta ?”; nendi, t’annu nun’avijri angora stata fatta. Jerini i gunnici er’avijmu arrivati a fundana ru vindisija; roppu l’ooh! Ri ‘Ndoniu qua fuja fatta n’atra piccula sosta, n’abbindajmi sulu pochi minutili. U “forza, tutti ‘nzemmira ! Si ficia sendi. Passajmi u Palazzottu, ‘nda sirata jerimi arrivatu a Santa Sufija. C’avijmu fattu notti. Cusì avijmu passatu u primu jurnu rr’a fatiga chi n’avijmu pigghiatu. U jurnu roppu sembi ben pristu jerimi tutti u postu ri cumbattimendu, alli sija ru vindisetti giugnu ni cuminciajmi a movi. Passajimi allegramendi nnand’a Santu Linardu, attravirsjmi l’ilici, alli gunnici jerimi arrivat’u Calivariu. Stu trattu ri strata avija prisindatu minu prublemi puru picchì a strata jera nghianu, ri terra. Nnandi java na squatra ri reci ummini chi arrassavini i petri cchiù grossi e apparavini angunu fussu. Allu Calivariu ci truvajimi a don Cicciu, u privitu ru pajisu chi si ricugghjva ra caccia, chi cu maravigghia nostra, prima ni bbinirissiri e pu n’uffrija nu bellu bicchiru ri vinu appirunu. Puru picchì stava di casa vucin’addà. Cunzumajmi ‘u mangià ch’i fimmini n’avijni purtatu, a minzijurnu partijmu, tutti nzemmira n’abbijajmu verz’a Petr’u Gaddu. Puru stu stuzzu ri strata fuja bbunu. A squatra chi gghjera nnandu ni priparajri a strata, a l’ottu ri quidda sira jerim’a Petr’u Gaddu. A trebbia fujri appuntiddata pi nun cari, cristiani e muli tutt’a casa. U vindottu matina, prima ri fa jurnu, jerimu supa postu, n’amu cundatu, c’erimu tutti; minu mali ! Picchì puri si gghjerimu tandi, ‘nda certi pundi, cchiù ggendi c’erini cchiù ci ni vulijni. Er’assussu, verz’a restra ra vadda a strata jera sembi cchìù ‘nzalita, stritta e chjna ri pricipizzij; quasi tutti l’ummini vinivini ‘mpiegati ra parti ri sutta. Si nubbogghiammai ni scappaviri jerimu murti, ma stu pinziru nu ’ni passava mai pa capa. C’a fronti ndinda ri siruru javimu nnandi. A minzijurnu avimmu fattu nu bellu lavuru.


Ci fujri “l’oohh!“ ri ‘Ndoniu e tutti ni firmajmi. Andramendi i fimmini avijni purtatu ra mangià; pur’u vinu, ma l’acqua jera cchiù richiesta p’a troppa sita. Roppu menz’ura ri riposu, tutti nzemmira, ch’i quattru muli, n’amu abbiati p’a restra ra vadda; jerimu tutti ndindi ri sururi, tutti ca capa chjcata, a spingi er’a dda cumanni: «Oh! tu, statt’attintu, statt’attintu puru tu!». Quannu nu vintariddu friscu si sindija di frondi, jeriri u vindu ru Mitisciunu. Avijmu fattu tutt’a cchianata e mo jerimu ‘nda restra ra Vadda. Jerin’i novi ri quiddu jurnu. Fuja firmatu ‘u mustru, appuntiddatu e tutt’a casa. A matina abbinendi sempi a punta ru jurnu, jerimu natra vota supa postu, namu cundatu, c’erimi tutti. Tutti ‘nzemmira amu cumingiatu natra jurnata pi attravirzà a restra. Comi si ricia! Jè stata quasi na passijata: a strata jera bbona e tuttu java bbunu fin’a quannu nun’am’apput’a scinni ndu canali. Senza strata a vija jera tutta pinnendi. Amu fattu quattru squatri: guna chi tagghiavir’a macchia, guna chi facijri comi putija pi fa na carrariccia, n’atra ra qua e guna ra ddà chi rijiri. I muli nuggierini attaccati nnandi ma rarritu. Roppu tanda fatiga e cu l’aiutu ri Ddiu am’arrivatu sup’u canali. Pi gghj a l’atru latu nunzi putija certu fa nu zumbu: amu tagghiatu rui albiri grussi, fattu na speci ri pondi e cciamu fattu passà a trebbia. Sim’arrivatu finalmendi ‘nda Malaspera. Am’appuntiddatu u mostru, amu mangiatu quiddu chi li ronni n’avijnu purtatu, e pu tutt ‘nzemmira amu ripigghiat’u caminu. Sta parti ri vija ierir’a cchiù bbrutta ra supira, picchì jera china ri crivi rapendi, am’u misi nata vota i muli nnandi, amu ‘mpiegati reci’ummini pi spianà comi putijmu. Quasi tutti l’ummini jerini stati misi ra parti ri vasciu, ca cu trunghi, fascini facijm’i pondi e jammu nnandi cu tandi sacrifiggij. A sira ru vindinovi giugnu, alli reci arrivajm’a quiddi ri Mulingianaru. Appundiddajm’u mostru: jerimu nda Scorpira. Quidda notti avija chiuvutu; a matina, alli tria, quannu amu partutu chiuvijr’angora ma nui, com’a Francischiddu senza pagura, amu fattu u viaggiu cundendi fin’alla vista ra trebbia. Tutti ‘nzemmira ami pigghiati postu. Puru qua a strata nu gghjera bona, ma stritta e cu tanti scaluni. Roppu n’ura ri marcia, amu vistu Canali Turtu, amu finchijatu a carmata, am’attravirsatu u chianu, n’amu firmati a l’acqua a Fravicata, ranand’a nui c’erini i Scaletti e chiù dà Cambulungu. Oohh! A squatra ri “tutti ‘nzemmira” avija fattu l’opira. Ddà truvajmi u dottori Spinella cu tant’autra gendi chi ni ficia ‘na grandi festa. Fujmu pagati tutti cu doppia jurnata. “Tutti ‘nzemmira rinunciajmu allu premiu chi Spinella n’avia purmisu. U premiu nustru jera statu u curaggiu ch’avijmu avutu a purtà a fini u ‘mbignu chi n’avijmu pigghiatu. «Per rendere onore a tutti i partecipanti ho voluto raccontare questa piccola parte di storia dell’orgogliosa gente di Orsomarso».

15/02/2004
Ascolta con webReader

 


1 commenti.

Per visualizzare lo spazio commenti è necessario accedere al sito.

Accedi
Nome utente
Password
 
 
Registrati | Recupera dati